Parearea mea

Cainii vagabonzi

Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand stau si ma gandesc la orasul meu natal parca-mi salta si acum inima de bucurie. Si, Doamne, frumos era pe atunci, caci urbea era inainte de revolutie curata, frumoasa, mare, tanara, linistita. Acum traiesc in capitala Romaniei, oras ce era vazut drept creme de la creme in materie de urbanism. Cum e Bucurestiul acum: murdar, aglomerat, poluat, cenusiu, plin de rahat de caine/pisica, periculos, stresant, mare, dezordonat, corupt si lista de epitete negative ar putea continua. In acelasi timp, Bucurestiul se lauda cu parcurile sale mari, intinse, "dotate" aproape fiecare cu un lac sau un mic helesteu, isi arata cladirile frumoase, atat cele istorice cu parfum de Paris cat si cele moderne, de beton si sticla, magazine imense, copii la indigo ale celor din vestul "civilizat", muzee, teatre, monumente istorice, vestigii ale trecutului, etc.
Cartea de vizita a Bucurestiului a devenit patata insa de prezenta cainilor vagabonzi, victime colaterale (si nevinovate) ale expansiunii si modernizarii facute in anii 70-80 de catre comunisti. Prezenta lor a inceput sa fie o problema dupa revolutie datorita inmultirii necontrolate, ducand astfel la aparitia haitelor de caini care, pe alocuri, atacau in grup, apropiindu-se astfel in comportament de rudele lor salbatice, lupii. Neajunsurile cauzate de ei oamenilor, pericol de vatamare, chiar moarte (dupa cum s-a si intamplat cu nefericitul cetatean japonez), mizerie, zgomot, boli, au fortat aparitia unei solutii pentru protejarea populatiei, a omului de rand, care, oricat de contestata ar fi ideea, este considerat pe scara biologica, fiinta superioara cainelui. Daca cea mai usoara solutie a fost aplicata initial, cea a strangerii lor de pe strada de catre hingheri si omorarea lor (solutie uzitata si pe vremea comunistilor), ONG-urile, asociatiile de protectie a animalelor au reactionat prompt (ceea ce era de asteptat int-o tara democratica, si pentru ca asta e chiar menirea lor) s-a incercat gasirea unei solutii mai "moderne", mai moderate, de sterilizare si castrare, animalele fiind apoi eliberate. Insa aceasta varianta a avut un mare dezavantaj, si anume costul ridicat al operatiei veterinare. S-a incercat folosirea experientei acumulate de institutiile similare din vest, adoptarea, eventual copierea uneia dintre solutiile adoptate, si anume prinderea cainilor, trierea lor, cele bolnave fiind eutanasiate pe loc, deparazitarea celor sanatoase si gazduirea lor pe o perioada de 14 zile, perioada in care aceste "sufletele" ar putea fi adoptate. Dupa expirarea celor 14 zile, in cazul in care cainele nu era adoptat, acesta era eutanasiat.
E adevarat ca eutanasierea unui animal nu este ceva frumos, dar trebuie sa facem in asa fel incat sa putem trai civilizat. Sper sa se inteleaga bine, termenul de eutanasiere presupune o ucidere prin metode cat mai nedureroase. Iubitorii de animale bat moneda ca eutanasierea ar fi un proces prin care inducerea mortii cainelui maidanez bucurestean ar fi de fapt un act de cruzime, dureros, o opinie, binenteles, pe care au tot dreptul sa si-o exprime. Eu unul consider ca metoda retinerii pe timp de 14 zile este cea optima pentru Romania de azi. Din pacate, reducerea numarului de zile la doar 5 consider ca e o greseala ce ar trebui corectata.
Iubitorii de animale ar trebui sa priveasca in curtea germanului, francezului, belgianului, etc, si ar putea vedea ca nu exista caini vagabonzi pe strazile lor. Suma mare de bani alocata pentru sterilizare/castrare si ineficienta metodei respective (datorita numarului mic de animale operate, a numarului mic de cabinete care efectuau astfel de operatii) a ridicat un semn de intrebare daca nu cumva acesti bani sunt o pierdere pentru buget, buget la care contribuie si multe persoane care nu sunt de aceeasi parere cu voi. Daca vreti sa ajutati, adoptati cainii prinsi si dusi in adaposturi (si pe care sa-i tineti in casa/curte, nu sa le dati drumul inapoi in strada), contribuiti cu fonduri pentru a ajuta aceste animale. Ostilitatea pe care o afisati, argumentele ofensatoare pe care le proferati un caine este mai bun decat omul, din bucata mea de caine/ am hranit un om si-un caine/ cainele ma recunoaste/ omul nu ma mai cunoaste, cainele simte omul rau, etc, amenintarile cu moartea nu sunt raspunsul la problema cainilor vagabonzi. Exista oameni (din tabara mea printre care ma numar si eu) carora le face placere sa se joace cu un catel/pisica, sa-l mangaie, sa-i vorbeasca, le face placere compania unui patruped, dar asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam sa fim muscati (in 90% din cazurile pe care le cunosc, cainii NU au fost provocati), sa fim amenintati, fugariti, sau timorati de prezenta unei haite de maidanezi pe strada pe care trebuie sa trecem. Daca un adult se gandeste de doua ori inainte de a trece pe acea strada, asumandu-si un risc, ganditi-va la un copil care trebuie sa se duca la scoala, sau la un batran care se duce la piata.
Celor care au manifestat la Koln, cu ocazia vizitei lui Basescu, si au aratat imagini terifiante, ar trebui sa li se arate imagini cu persoanele desfigurate, ranite grav sau mai rau, ucise de unele bestii canine. Sa fie duse fortat la morga si sa priveasca trupurile neinsufletite ale victimelor, pe cel al japonezului, al copiilor atacati si ucisi de caini pe langa sate, sa asiste la ridicarea cadavrelor de catre rude, si apoi sa mediteze la ceea ce ei apara de fapt.
Varianta folosita azi in Bucuresti (cu precizarea ca ar trebui sa se revina la 14 zile de gazduire a cainilor) consider ca este cea mai buna, parerea mea.

Webmaster - 2008-09-26